Cremă de corp Indulgence Milk & Honey
Formula: 54336 Nivel dificultate: mediu Valabilitate: min 3 luni pH optim: 5.5-6.0

Faza Ingrediente Dozaj % Total 200 gr
A Ulei de Babassu 13 26 gr
A Coco-Silicone 7 14 gr
A Emulsifiant Olliva 5 10 gr
A Acid Stearic 2 4 gr
B Apă pură / distilată 64 128 gr
B Glicerină 5 10 gr
C Honeyquat 2 4 gr
C Parfumant natural Milk & Honey 1 2 gr
C Cosgard 221 1 2 gr

1. Încălziți separat ingredientele fazei A și B până la 70°C, în câte un pahar termorezistent, pe baie de apă. Când ambele faze au ajuns la temperatura potrivită, îndepărtați de la căldură.

2. Adăugați conținutul fazei A în faza B, cu mixare, continuați mixarea până când se omogenizează.

3. Puneți paharul într-un vas cu apă rece și mixați până când se formează o emulsie omogenă, cu aspect lucios și uniform.

4. Când compoziția s-a răcit până sub 40°C, adăugați ingredientele fazei C, amestecați temeinic până la omogenizare.

5. Transferați compoziția în recipientul dedicat. Consistența se va definitiva pe a doua zi.

O cremă nutritivă, emolientă și hidratantă, ce susține bariera naturală a pielii. Se absoarbe repede, lăsând pielea îngrijită și catifelată.

Comentarii

A
Alice
10 feb.
Buna seara! Pot inlocui acidul stearic cu un alt emulsifiant, de exemplu Cetearyl alcohol sau Olliva? Multumesc!
E
Ellemental.ro
10 feb.
Bună ziua! Recomandăm Cetearyl alcohol, aceeași cantitate. Succes!
A
Alice Istrate
10 feb.
Asa am facut si a iesit de vis! ❤️ Am preferat parfumant de verbina in loc de milk&honey. Miinile mele, ca si pielea corpului, sînt de catifea. Multumesc! 🙏🏻
E
Ellemental
17 feb. 2020
Bună ziua! Verificați pH-ul, iar dacă nu este mai mic de 5 atunci puteți folosi cremă fără probleme.
D
Dana P.
16 feb. 2020
Si sa specific ca am pus ulei de cocos in loc de babassu si pudra de cocos in locul laptisorului de matca. Nu am benzi ptr a putea vedea ce ph are crema. Va multumesc mult.
D
Dana P.
16 feb. 2020
Buna seara. Am realizat o crema cu o textura frumoasa si aerata, care miroase frumos, dar acum imi dau seama ca am pus ACID LACTIC in loc de lactat de sodiu. Credeti ca, crema se va destabiliza in timp sau va dauna pielii ? Va multumesc.
E
Ellemental
20 sept. 2019
Bună ziua! Da, se poate face înlocuirea propusă.
R
Ramona D.
19 sept. 2019
Buna ziua, as putea sa inlocuiesc laptisorul de matca cu pudra de aloe? Multumesc!
I
Irina T.
09 iun. 2019
Buna ziua! Am facut inca o incercare cu aceasta crema si nici acum nu am reusit. De data asta am respectat intocmai reteta si sfaturile pe care mi le-ati dat. Acum nu a mai dezvoltat microbi dar dupa 2 saptamani s-a defazat. De la inceput nu a avut o consistenta cremoasa ca prima. A fost mai mult ca un lapte ceea ce nu m-a deranjat. Dar acum este o parte lichida si una cremoasa. Mai poate fi folosita? Ce alte sfaturi imi mai puteti da? Poate fi de la caldura? Ar trebui tinuta in frigider? Se loate parfuma cu extract natural? In ce cantitate? Mai vreau sa incerc inca o data. Multumesc!
m
maria
19 mai 2019
Multumesc..Am realizat o lotiune one-pot cu: emulsan(2.5%), glycemul (1.5%), ulei (15%), unt (5%) apa (68%), uree (7%), xanthan (0.1%), cosgard,(20 p) vit E(3p) si a iesit perfect (amestecate energic cu o spatula). Multumesc mult inca o data pt info ! (unde este posibil, prefer lucrul cu un singur vas, mi-e mult mai comod)
E
Ellemental
17 mai 2019
Tocmai v-am răspuns și pe email la această întrebare. Cu următorii agenți emulsifianți se pot realiza în general emulsii de tip one-pot : Olliva, Emulsan, Varisoft și co-emulsifianții Glycemul, Stabila, Cetearyl alcohol.
m
maria
16 mai 2019
ce alti emulsifianti s-ar mai preta la one-pot ? (eu am experimentat doar cu oliva si au iesit f bine, dar inteleg ca exista un risc). multumesc !
E
Ellemental
31 ian. 2019
Dizolvați în prealabil pudra, dar nu în apă ci într-o cantitate mică de cremă.
I
Irina T.
30 ian. 2019
Multumesc pt raspuns! Am vazut ca pudra nu s-a dizolvat dupa ce s-a destabilizat. Sa incerc sa o dizolv inainte cu putina apa?
E
Ellemental
30 ian. 2019
Bună ziua! Combinând fazele invers, probabil a rezultat o emulsie cu stabilitate redusă, și care astfel este predispusă la dezvoltarea microbiană. Atenție deci la modul de preparare indicat! Pudra de lăptișor de matcă dacă nu este dispersată corespunzător, poate fi de asemenea problemă pentru stabilitatea compoziției.
E
Ellemental
30 ian. 2019
Cu anumite tipuri de emulsifianți se poate lucra prin metoda așa numită one-pot adică faza apoasă și cea uleioasă se încălzesc în același recipient. Noi nu lucrăm cu această metodă și nu o recomandăm, după părerea noastră are rată mai mare de nereușită în comparație cu metoda clasică.
I
Irina T.
29 ian. 2019
Buna seara! Am preparat aceasta crema dar dupa o saptamana a facut mucegai si si-a schimbat consistenta. Nu mi-a incaput intr-un singur recipient si am pus in 2. In cel cu mai multa a aparut mucegaiul si in cel cu mai putin a devenit aprope lichida. Am facut si eu o greseala si anume am pus faza a peste b. In cea care si-a schimbat consistenta am vazut ca laptisorul de matca nu era bine dizolva. E prima data cand se intampla ceva cu un preparat. E posibil sa se fi intamplat asta din cauza celor 2 greseli?
M
Mihaela C.
28 ian. 2019
Dacă nu încălzim pe faze aparte, dar tot intr un recipinet? E gresit total?care ar fi neajunsurile metodei
E
Ellemental
27 nov. 2018
Bună ziua! Se poate utiliza și la copii, înlocuiți cosgardul cu fragard și eliminați parfumantul.
A
Andreea C.
26 nov. 2018
Buna seara! Aceasta crema poate fi utilizata si la copii? Multumesc!
E
Ellemental
26 nov. 2018
Bună ziua! Modificările propuse sunt în regulă, sugerăm includerea în faza B a extractului de viţă roşie pentru a nu creşte riscul detabilizării emulsiei. Succes!
G
Geta
25 nov. 2018
Buna ziua. As dori sa inlocuiesc lactatul de sodiu cu glicerina vegetala si sa adaptez formula pentru corp cu piele uscata, lipsita de fermitate si fragilitate capilara. Pot face urmatoarele modificari ale fazelor B si C? (B): apa plata 60%, glicerina 3,4%, cafeina 2%, uree 3% (C): extract vita rosie 5%, cosgard 0,6% Multumesc anticipat!