Cremă hidratantă de mâini
Formula: 41203 Nivel dificultate: mediu Valabilitate: min 3 luni pH optim: 5.5-6.0

Faza Ingrediente Dozaj % Total 100 gr
A Ulei de Babassu 5 5 gr
A Unt de Murumuru 5 5 gr
A Emulsifiant Olliva 5 5 gr
B Apă pură / distilată 48,2 48,2 gr
B Apă de Melisa 30 30 gr
B Glicerină vegetală 4 4 gr
C Panthenol 2 2 gr
C Parfumant natural Roses 0,2 0,2 gr (6 pic)
C Fragard 0,6 0,6 gr

1. Încălziți separat ingredientele fazei A și B până la 70°C, în câte un pahar termorezistent, pe baie de apă. Când ambele faze au ajuns la temperatura potrivită, îndepărtați de la căldură.

2. Adăugați conținutul fazei A în faza B, cu mixare, continuați mixarea până când se omogenizează.

3. Puneți paharul într-un vas cu apă rece și mixați până când se formează o emulsie omogenă, cu aspect lucios și uniform.

4. Când compoziția s-a răcit până sub 40°C, adăugați ingredientele fazei C și amestecați temeinic până la omogenizare.

5. Măsurați pH-ul și ajustați dacă este nevoie.

6. Transferați compoziția în recipientul dedicat. Consistența se va definitiva pe a doua zi.

O cremă ușoară, fină, cu textură plăcută și parfum floral. Lasă pielea hidratată, hrănită, catifelată și plăcut mirositoare.

Comentarii

A
Andon Andrada
12 iun.
Buna seara! Emulsifiantul Oliva, poate fi inlocuit cu Emulsifiant Bella/ Liqua/ Co emulsifiant hidractiv sau ceara de albine?
E
Ellemental.ro
13 iun.
Bună ziua! Puteți folosi în această rețetă Bella, iar dacă aveți la îndemână gumă xanthan, adăugați la faza apoasă cca 0,3%.
E
Ellemental
01 feb. 2024
Bună ziua Cristina, Da, puteți efectua înlocuirea propusă. Succes vă dorim!
C
Cristina O.
01 feb. 2024
In aceasta reteta, untul de Murumuru si uleiul de Babasu se pot inlocui cu unt de Shea in procente identice?
m
mihaela z.
18 dec. 2022
Buna ziua, as dori sa-mi spuneti daca aceasta crema se poate pastra la temperatura camerei, sau mai bine la frigider ? Multumesc
E
Ellemental
02 iun. 2021
Bună ziua! Se poate îmbogăți rețeta cu unt de shea și lanolină, sugerăm un procent total du unturi, lanolină și uleiuri de 20% și măriți emulsifiantul la 6%. Scădeți corespunzător dozajul apei din faza B. Succes!
R
Raluca R.
01 iun. 2021
Bună ziua. Dacă doresc o cremă mai grasă, cu unt de Shea nerafinat și lanolină, scad procentul apei? Dacă da, cu cât și dacă trebuie sa modific procentajul emulsifiantului. Mulțumesc mult!
E
Ellemental
25 ian. 2021
Bună ziua! Da, se pot realiza modificările propuse.
A
Alina.
24 ian. 2021
Buna ziua, La aceasta crema se poate adauga Colagen vegetal si vitamina C (map)in loc de pantheanol si scazand corespunzator procentul apei? Va multumesc.
E
Ellemental
16 nov. 2020
Bună ziua! Înlocuirile făcute sunt în regulă, dar așa este, ceara de albine modifică senzația pe piele la aplicarea cremei. Umeziți puțin mâinile înainte de aplicarea cremei pentru a facilita absorbția în piele. O zi plăcută!
R
Renata
13 nov. 2020
Buna ziua, la faza de unt vegetal am modificat si am folosit unt de shea si ceara de albine, iar uleiul vegetal la fel l-am inlocuit cu ce am avut acasa (ulei de avocado). Consistenta cremei a iesit buna, insa dupa ce ma dau pe maini cu crema nu ramane asa frumos catifelat, ci ii putin mai lipicios si nu mai pot sa il masez in piele. Oare de la ceara de albine se intampla asta? Multumesc
E
Ellemental
19 mar. 2019
Bună ziua! Se poate include uree, până la cca 4%, în faza B, scăzând corespunzător dozajul apei. Pentru picioare poate ar fi nevoie de o concentrație mai mare de uree, dar fără teste nu vă putem recomanda.
A
Alex G.
19 mar. 2019
Buna ziua ! Cum pot modifica reteta pentru a include si uree ,doresc să o folosesc ca o crema pentru picioare.Multumesc!
L
Luminita G.
13 mar. 2019
Multumesc frumos pentru raspuns!
E
Ellemental
13 mar. 2019
Bună ziua, Luminița! Rețeta se poate ușor modifica în acest sens, și anume: în locul uleiului de babassu folosiți ulei de neem, iar în locul parfumantului folosiți 0,3% palmarosa și 0,2% oregano. Dacă doriți un produs mai concentrat în aceste ingrediente, puteți prepara un mix uleios din 68% caprilis, 30% ulei de neem, 1,7% ulei esențial de palmarosa și 0,3% oregano. Acest ser este optim de aplicat pe zone restrânse, și folosit peste noapte deoarece ar avea un miros pregnant și destul de neplăcut. Dacă-l aplicați pe mâini, puteți folosi mănuși din material textil, pentru a atenua mirosul și a spori eficacitatea.
L
Luminita G.
12 mar. 2019
Buna ziua ! As vrea sa fac o crema antimicotica, în care sa adaug ulei de neem,ulei esential palmarosa si oregano. Cum as putea sa modific aceasta reteta.Ma puteti sfătui in acest sens? Multumesc pentru retetele si sfaturile dumneavoasta!
D
Danut R.
17 dec. 2018
Multumesc pentru raspunsul dvs. rapid. Deoarece am extractul concentrat din sâmburi de grapefruit de la reteta de spray pentru descurcarea parului m-am gandit sa il folosesc si pentru aceasta crema hidratanta de maini. O sa incerc reteta. Va tin la curent. Multumesc.
E
Ellemental
17 dec. 2018
Bună ziua! Înprincipiu se poate realiza înlocuirea, dar noi nu am testat formula cu alt conservant. Dozajul este același.
D
Danut R.
16 dec. 2018
Buna ziua. Fragard-ul se poate inlocui cu extractul concentrat din sâmburi de grapefruit? Cate picaturi ?
E
Ellemental
27 oct. 2018
Bună ziua! Puteți folosi ulei de cocos sau ulei de monoi, acestea au textură similară.
I
Iuliana P.
26 oct. 2018
Buna ziua, Ce pot folosit in loc de ulei de babassu, pe care nu il aveti in stoc?