Fond de ten pentru ten normal/mixt
Formula: 52822 Nivel dificultate: mediu Valabilitate: min 3 luni pH optim: 7.0

Faza Ingrediente Dozaj % Total 50 gr
A Ulei de Marula 10 5 gr
A Emulsifiant Liqua 3 1,5 gr
A Cetearyl alcohol 2 1 gr
B Apă pură / distilată 68,1 34,05 gr
B Oxid de zinc 15 7,5 gr
B Pigment hidrofil roșu 0,18 0,09 gr
B Pigment hidrofil negru 0,16 0,08 gr
B Pigment hidrofil galben 0,46 0,23 gr
C Gumă xanthan 0,2 0,1 gr
D Parfumant natural Lilac 0,3 0,15 gr
D Cosgard 0,6 0,3 gr

1. Încălziți separat ingredientele fazei A și B până la 75°C, în câte un pahar termorezistent, pe baie de apă. Când ambele faze au ajuns la temperatura potrivită, îndepărtați de la căldură.

2. Adăugați conținutul fazei A în faza B, cu mixare, continuați mixarea până când se omogenizează. Adăugați faza C și omogenizați.

3. Puneți paharul într-un vas cu apă rece și mixați până când se formează o emulsie omogenă, cu aspect lucios și uniform.

4. Când compoziția s-a răcit până sub 40°C, sau temperatura mâinii, adăugați ingredientele fazei D și amestecați temeinic până la omogenizare.

5. Nu este nevoie de ajustarea pH-ului. Transferați compoziția în recipientul dedicat. Consistența se va definitiva pe a doua zi.

Rezultă un fond de ten tip cremă, ideal pentru ten normal sau mixt. Are o textură plăcută, acoperire medie, nuanță light neutru, nu încarcă tenul.
Pentru a obține nuanță mai închisă, se poate adăuga la final câte puțin din fiecare pigment hidrofil; pentru a obține ton mai cald se mărește puțin dozajul pigmentului galben, iar pentru un ton mai rece se mărește puțin dozajul pigmentului roșu. Un luciu perlat se poate obține prin adăugarea de pigment perlat bronz, auriu sau coral.

Comentarii

B
Bobe Camelia
19 iul.
Am făcut această formulă, a ieșit un fond de ten minunat dar vă rog să îmi spuneți cum pot să îi măresc puterea de acoperire. Are într-adevăr o putere de acoperire medie, aproape ca nu se observă pe ten. Va mulțumesc
E
Ellemental
15 ian.
Bună ziua Nadia, La aplicare, particulele de oxid de zinc se așează pe stratul cel mai exterior al pielii, oferind atât o acoperire medie, cât și o protecție solară. Datorită puterii de acoperire a oxidului de zinc, creșterea cantității poate duce la un efect geisha nedorit. Deoarece guma xantan în această rețetă trebuie adăugată la emulsia la temperaturi cu mult peste 40 C, înlocuirea cu acid hialuronic nu este recomandată în acest caz.
N
Nadia M.
14 ian.
Buna ziua! Se poate mari procentul de oxid de zinc la 20% iar guma xanthan sa fie înlocuită cu acid hialuronic HMW 1%? Mulțumesc!
A
Andreja L.
27 apr. 2024
Hi, can you repair the recipe? There is written the same red pigment with different dosage 3 times.
A
Andreea V.
10 apr. 2023
Buna ziua! Folosesc acest fond de ten de foarte multi ani. Am tenul foarte sensibil si in trecut faceam mereu alergie la produsele din comert. Reteta nou reformulata este extraordinara! Textura este foarte lejera si se simte minunat pe piele! Vreau sa va multumesc din suflet pentru tot ceea ce faceti!
E
Ellemental
21 iul. 2021
Bună ziua! Puteți folosi și alt ulei vegetal, la alegere, de preferat unul potrivit pentru tenul dvs. Numai bine!
E
Ellemental
21 iul. 2021
Bună ziua! Măriți cantitatea la pigmenți astfel: 0,13 gr roșu / 0,12 gr negru / 0,34 gr galben.
A
Andreea V.
20 iul. 2021
Buna ziua! Cu ce se poate inlocui uleiul de Marula? Va multumesc anticipat!
A
Andreea V.
20 iul. 2021
Buna dimineata! Care ar fi dozajul pigmentilor pentru o nuanta medium?
R
Renata B.
29 apr. 2021
Multumesc!Am revenit asupra prepararii,am adaugat 1,5 gr ceara pe care am topit-o cu 1,5 gr.urucum,lasand mai mult timp pe bain-marie apoi am adaugat-o preparatului intreg,care era deja cald in asteptare,am strecurat cald totul ,apoi mixat...a iesit deosebit,usor aerat,foarte cremos si usor aerat...
E
Ellemental
27 apr. 2021
Bună ziua! Pudra de urucum nu se dizolvă complet, ar fi nevoie de macerare în prealabil în uleiul de marula; vedeți indicațiile despre cum se procedează în fișa pudrei de urucum.
R
Renata B.
27 apr. 2021
Buna ziua,daca doresc colorare cu urucum,cat la suta adaug din pudra?multumesc!
M
Mihalache D.
21 apr. 2021
e cel mai reusit fond de ten facut de mine pana acum; a fost folosit de mai multe persoane, culoarea e frumoasa si uniforma, nu pateaza, se comporta cumva ca o crema, sunt f multumita
a
adriana ..
23 mar. 2021
Buna ziua. Pareri referitoare la folosirea acestui produs? La folosit cineva, cum se comporta? este ok? poate poze?Multumesc!
M
Mihalache D.
05 oct. 2020
multumesc frumos
E
Ellemental
01 oct. 2020
Bună ziua! Puteți adăuga cca 0,5-1% în funcție de preferințe. Se scade corespunzător dozajul apei. Succes!
M
Mihalache D.
30 sept. 2020
Buna ziua, ce procent ar trebui sa folosesc din pigmentul perlat? Se adauga scazand din apa, la faza B? Multumesc
E
Ellemental
24 iul. 2020
Bună ziua! În această rețetă nu recomandăm înlocuirea apei cu apă florală deoarece poate influența pH-ul, ceea ce nu ne dorim în acest caz. Apă pură înseamnă fie apă distilată sau filtrată cu osmoză inversă, fie apă minerală plată cu reziduu sec cât mai redus (Bucovina, de pildă).
L
Loredana
23 iul. 2020
Buna ziua. Apa pura se poate inlocui cu altceva ? Cum ar fi apa de trandafiri, levantica, tei, etc ? Sau daca nu, se gaseste la farmacie ? Multumesc
E
Ellemental
19 mai 2020
Modul de lucru poate fi același, optim ar fi să se premixeze pigmenții cu oxidul de zinc întâi, și este posibil ca dozajul să necesite modificări.