Parfumant natural Freesia

[26]
17,57 RON
_ _
Cod produs Ambalaj Preț Cantitate
M-1354-0.009 9 g
17,57 RON
M-1354-0.09 90 g
88,17 RON
Cod produs D-1354

Descriere

Parfumant Natural Freesia

Un buchet floral delicat, cu accente pudrate și verzi - o adiere primăvăratică ce învăluie pielea cu discreție.

Parfumantul Natural Freesia aduce mireasma unui buchet floral inspirat de frezii, în care nota florală se împletește cu o fațetă pudrată, dulce, și cu o prospețime verde, vegetală. Rezultatul este un acord feminin potrivit pentru compoziții care caută prezența efervescentă a florilor de primăvară.

Este un compus concentrat, 100% de origine naturală, dezvoltat special pentru aplicații cosmetice, potrivit atât ca notă de parfumare într-o formulă de îngrijire, cât și ca bază pentru un parfum propriu.


Ingrediente (INCI): Parfum


Caracteristici 

  • Prezentare: lichid gălbui
  • Solubilitate: solubil în alcool etilic și în uleiuri; insolubil în apă
  • Calitate: bază de parfumare 100% de origine naturală

Aplicații, Utilizare

  • În cosmetică - dozaj uzual până la 3% ca notă de parfumare în seruri, creme, uleiuri de înfrumusețare, loțiuni și unt de corp, produse de machiaj, produse de baie.
  • În parfumerie - dozaj uzual până la 20% ca esență de bază pentru compunerea unui parfum personal, folosit singur sau în amestec.
  • Poate fi folosit ca unică notă parfumantă sau combinat cu alte substanțe aromatice, uleiuri esențiale ori absoluturi, pentru a modula, accentua sau prelungi anumite fațete ale acordului.
  • Se pretează bine la asocieri cu alte esențe florale, pentru un buchet amplu și mai persistent.
  • Se recomandă un test de compatibilitate/stabilitate pe formula finală - culoare, miros, separare de fază.
  • În săpunuri la rece, comportamentul parfumantelor naturale poate varia (accelerare a trace-ului, decolorare); se recomandă testarea în prealabil pe o șarjă mică.
  • Pentru fiecare tip de produs finit, se recomandă verificarea dozajului față de limita IFRA aplicabilă din documentul atașat, înainte de stabilirea rețetei finale.

Siguranța în Utilizare și Depozitare

  • Profil: compus aromatic concentrat, cu bună toleranță cutanată la dozajele recomandate, certificat conform standardelor IFRA.
  • Precauții: nu se aplică nediluat pe piele; a nu se aplica direct pe mucoase, în nas sau în ochi. Persoanele cu tendință alergică sau piele sensibilă ar trebui să efectueze un test de toleranță înainte de utilizare. 
  • Depozitare: în recipientul închis, la loc uscat și răcoros, ferit de razele solare; a nu se depozita la îndemâna copiilor.

Specificații

Cod produs
D-1354
Status
Natural conform
Potrivit pentru
cosmetice, parfumerie, baie & igienă
Solubilitate
în alcool etilic, în ulei
Depozitare
la loc uscat, răcoros, ferit de razele solare
Documente tehnice
SDS  |  TDS  |  ALLERG  |  IFRA

Review-uri

4.6 din 5 stele
Total 26 review-uri
5 stele
77%
4 stele
15%
3 stele
4%
2 stele
0%
1 stea
4%
Scrie-ne părerea ta despre acest produs
Scrie un review

Scrie-ți părerea și câștigă puncte în valoare de 2,00 RON.

N
Novac C.
17 feb.
Nu mă așteptam să miroasă atât de natural. Chiar e ulei adevărat, nu parfum artificial.
C
Cristina O.
10 dec. 2024
Bună ziua. Am gândit că poate simțurile mele au luat o razna ) , însă se pare că mai sunt și alte persoane care spun aseamănă mirosul acestui parfumant cu liliacul
F
Felicia H.
10 dec. 2024
Miroase frumos, primăvăratic, ușor dulce. Il recomand cu drag. Il folosesc in creme și aromaterapie.Nu prea aduce cu mirosul frezii lor!
C
Claudia A.
10 oct. 2024
Personal nu mi se pare ca miroase deloc a frezii, nici macar a vreo floare. Parfumantul este atat de slab incat nu tine nici in lumanari. Maxim poate fi folosit la creme sau lotiuni. Un pic cam dezamagita de miros, chiar ma asteptam sa aiba un miros placut. Citind din recenziile de mai jos chiar ma gandesc daca am primit vreo sticluta cu alt parfumant?!
I
Irina U.
10 oct. 2024
Il folosesc cu secces pentru lumanari, dar imi doresc sa il utilizez si pentru sapun, miroase absolut fabulos!
D
Diana V.
10 oct. 2024
Il folosesc in lumanari, in special pentru persoanele care prefera un parfumant mai usor, floral, de vara.
C
Catalina O.
05 ian. 2024
Miroase placut exact a frezii, dar nu persista atat de tare mirosul in lumanari, cel putin la cald mirosul nu este unul intens.
D
Denisa A.
05 oct. 2023
Personal nu imi place mirosul, e un miros intepator, dar il combin cu altceva si se potriveste perfect.
G
Gabriela A.
05 oct. 2023
Parfumant cosmetic exclusiv natural, feminin, cu note florale bogate. Aduce mireasma unui buchet floral cu frezii ce parfumează delicat produsele de îngrijire pentru ten și corp, învăluind pielea într-un miros primăvăratic.
M
Maria G.
05 oct. 2022
Mirosul este un pic mai puternic ca a floriilor de frezii, simt o nota mai puternica, le folosesc pentru parfum si o nota de parfum la crema de corp
A
Alina C.
05 apr. 2022
L-am folosit in sapun, nu as spune ca miroase intocmai ca si freziile, insa e placut si persista in sapun.
C
Claudia O.
05 apr. 2022
Parfumant plăcut floral, de primăvară, nu as zice ca miroase a frezii, însă a flori de primăvară da! Romantic, delicat, dulceag.
I
Irina U.
05 apr. 2022
Miroase a primavara, este minunat pentru sapunuri, as incerca sa fac si cateva lumanarele cu el, a incercat cineva?
E
Estera E.
05 ian. 2022
L-am folosit împreună cu parfumantul de lăcrămioare în balsam de păr și mirosea delicios!! Recomand..!
S
Sabina I.
05 ian. 2022
Ideal pentru săpunuri! Este dulce, persistă și se potrivește excelent cu floarea de hibiscus. Recomand:)
I
Irina D.
05 ian. 2022
Face parte din parfumantele de sezon care nu pot lipsi. L-am folosit la săpunuri, dar și la unturi de corp. Ce-i drept pun un pic mai mult decât recomandat, pentru un parfum mai persistent.
C
Cecilia P.
05 ian. 2022
nu mi lipseste din parfumurile pt sapunurile de primavara . il combin cu cel de zambile, mai fresh, cu nota grava si echilibrant . achizionez constant acest parfum, dulce si aromatic pt sapun. nu mi provoaca alergii si este foarte placut pe piele parfumul dureaza chiar dupa un an !
S
Secman D.
05 ian. 2022
Miroase frumos, floral acrisor proaspata. Mie nu imi seamana a frezi, totusi mirosul e placut. Il folosesc pentru parfumant in camera.
M
Madalina B.
05 ian. 2022
Parfum de primavara
A
Alexandra M.
05 ian. 2022
Un parfum dulceag, fresh si elegant, fix la ce te aștepți când îi citești numele!